Spaţiul necesar găzduirii unui site

Aşa cum am descris anterior, pentru ca un site să existe pe internet, acesta trebuie găzduit pe un server şi mai exact pe un hard disk al acestuia. În sprijinul celor neinitiaţi, expun câteva idei privind spaţiul necesar unui site web.

– Pachetele oferite de firmele de hosting asigură spaţiul necesar găzduirii unui site proporţional cu preţul plătit, iar dacă spaţiul se umple în timp, atunci se poate achiziţiona un pachet mai mare la un preţ superior.

– Ideal este să anticipaţi conţinutul site-ului ce urmează a fi uploadat în timp de un an şi să faceţi un mic calcul aproximativ, pentru a nu avea totuşi probleme sau emoţii pe parcurs.

– De reţinut că în formula de calcul a spaţiului ocupat nu intră doar fişierele site-ului propriuzis, ci intră şi fişierele ataşate sau uploadate ulterior (documente, imagini, animaţii), baza de date utilizată de site, fişierele de stocare a mailurilor primite, fişiere de statistici, etc.

– În cazul în care vedeţi că spaţiul este ocupat în mare procent sau chiar complet, înainte de a reclama o eroare de calcul, verificaţi în CP ce anume vă ocupă totuşi spaţiul alocat.

– În ceea ce priveşte site-ul propriuzis, un site web creat de webdesigner este adesea mult mai mic şi mai compact decat un CMS complicat. Pentru ca în acest articol analizăm spaţiul ocupat, exemplific doar cum un site realizat la comandă şi având cateva pagini măsoară până în câţiva Mb, în timp ce un CMS sau blog urcă uşor până la … multe zeci de Mb! Desigur, fiecare dintre variante are avantajele şi dezavantajele ei.

– În final chiar dacă spaţiul este adesea oferit cu titlul de „nelimitat”, nu recomand abuzarea de spaţiu, doar pe principiul „că tot e plătit”, pentru că acest lucru se poate întoarce vreodată împotriva dvs. atunci când va fi nevoie de mutarea site-ului, mentenanţă, modificări, depistare erori, etc. iar gestionarea oricărui lucru foarte complicat şi de foarte mari dimensiuni este greoaie, durează şi mai ales costă !

Spaţiul necesar găzduirii unui site publicat: 2012-12-28T09:57:53+00:00, actualizat: 2016-03-22T13:48:24+00:00 by WHD.ro [ Web Hosting & Design ]

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *